Tulai, Saveta, numa ce-am auzit io un zvon, de s-o zburlit părul pe spinare!

Eram colea, la șezătoare, și povestea o babă de pe hudiță că, într-o noapte, s-o văzut o lumină mare, taman dinspre strungă.

O fi fost vreo pomană de la îngeri ori altceva?

Zicea că, pe vremuri, când războiul bântuia satul, soldații s-o pripășit prin pădurea aia.

Și, de-atunci, sunt voci ce se-aud noaptea.

Apăi, nu știu ce să zic, da' tare m-oș fi înfricoșat.

Și când m-am dus io să privesc, vântul umbla parcă hălăduind printre crengi.

Da' n-am stat mult, că m-o luat o spaimă strașnică.

N-ai vrea și tu, Saveta, să te duci să vezi?

Cine știe ce mister o fi ascuns colea?