Draga mea Magda, să-ți spun ceva din vremurile de demult.

Când eram tânără, pământul era avuția noastră cea mare, măi dragă.

Dar amu, nu mai are cine-l lucra.

S-au măritat fetele, băieții s-au dus la oraș.

Pământul, colea, zace părăsit, nițel uitat.

Când eram pruncă, la clacă, toți ne-adunam, râdeam, munciam.

Era un freamăt de cântec și voie bună.

Da' amu, satul e molcom, glodul nu mai simte opincile flăcăilor.

Bătrânii hodinesc, tineretul e dus.

Nimeni nu mai întoarce brazda cu plugul.

A fost tare fain pe vremuri, dar amu... e numai amintire.

Aș vrea să văd iar satul plin de viață, dar... așa-i veacul.

Să nu uiți, Magda, să prețuiești ce ai acasă.

Numa' bine!