Apăi, măi Brîndușă dragă, ascultă oleacă la moașa ta cum fu pe timp de război.

Era strașnic, măi, strașnic tare.

Într-o noapte, viscolu' bătea de parcă voia să dărâme cocia.

No, noi stăteam înghesuiți în șură, cu păpușoi și coleșă puțină.

Mâncam olecuță, să ne ținem de foame.

Și soldații treceau pe ulițe, de-amu îți era frică să ieși afară.

Numa pușcături se auzeau, de se cutremura pământu'.

Și no, n-aveam lumină, aprindeam candela să nu ne smintim cu totul.

Tare greu era, măi Brîndușă.

Dar ne țineam strâns unii de alții, ca și horbota la cămașă.

Așa am trecut atunci, cu grijă și nădejde.

Să nu uiți, dragul meu, că toate trec, da' iubirea rămâne colea, la inimă, taman-bun să ne încălzească sufletul.