Măi Bogdan, tu știi hăt bine cum e în ograda noastră din Straja. Acolo, animalele sunt taman ca o familie, numa' că fiecare cu trebile și năravurile lui. Așa, șezi colea și ascultă.

Era odată o găină năzdrăvană, harnică nevoie mare, care își făcea cuibul taman lângă coteț. Zi de zi, cotcodăcea tare de parcă toți ar trebui să o știe. Și-apoi, un cocoș fudul tare îi făcea curte, de dimineață până seara.

Pe lângă ei, un porc hapsân se îndatira cam la toate merindele din ogradă. Se lăfăia în glod, de parcă era cel mai mare boier. Iar iepurele, șugubăț și iute ca vântul, se tot ascundea prin hârtoape, râzând de toate celelalte animale.

Dar, măi dragă, în ograda asta toate trăiau în pace. Se ajutau una pe alta, chiar și când viscolul bătea strașnic. Și așa, fiecare zi era o poveste nouă. Tulai, ce viață în ogradă! No, acum închide ochii și visează frumos, Bogdan!