Tulai, Savetă dragă, hai să-ți zic una de pe vremea când eram tânără și hălăduiam pământul de la Falcău.

Era o noapte cu viscol strașnic.

Numai hârtoape și troiene cât casa.

Am pornit, măi fată, să căutăm niște păpușoi pierduți.

Măi, când am ajuns acolo, mă uit în dreapta, apoi în stânga, nimic!

Dar deodat’ aud un foșnet.

Tulai, mi s-a ridicat părul pe ceafă!

Părea a fi un tâlhăraș.

Am strâns bine la chimir cuțitașul.

Mă gândeam să mă hodinesc oleacă și să mă potolesc, da’ nu era timp.

Căci foșnetul se apropia.

Îmi părea că mă urmărește un duh de prin glod.

Dar, când colo, era doar un biet iepuraș speriat, săracu’.

Apăi, am râs, dragă Savetă, da’ tare!

Și mi-am zis: "Vedea-te-aș, Moșica, ce frică ți-ai tras!"