No, amu, Mircea dragă, să-ți spun o poveste.

Eram tânără, ca tine, când rușii au venit în sat.

Vremea era strașnică, cu viscol tare și troiene mari.

Straja noastră era plină de soldați hălăduind prin nămeți.

Rusul, măi dragă, era strașnic.

Aveau hărți, puști, și niște chipuri aspre.

Dar satul nostru nu s-a lăsat.

Într-o noapte, hăt, niște flăcăi șugubeți s-au furișat la coteț.

Au furat păpușoi să hrănească porcii sătenilor.

Rusul nu s-a dumirit de-amu.

Noi, femeile, pregăteam coleșă și urdă.

Le duceam pe ascuns flăcăilor în șură.

Povestea asta, Mircea, ne-a învățat să fim uniți.

Să nu ne lăsăm înfricoșați, măi pruncule.

Căci chiar și-n vremuri de război, speranța rămâne.

De-amu, hai la somn, că-i timpul.