Tulai, măi dragă, să-ți povestesc io de Petrică, un flăcău năzdrăvan, cum nu s-a mai văzut prin satul nostru din Straja.

Amu, într-o zi de vară, când soarele bătea strașnic, Petrică s-a pornit prin ograda noastră. Acolo, cocoșul, un hălădui vestit, își înfoia penele fain, de parcă era în parade.

De-amu, Petrică, cu ochii mari ca șipotul din pădure, s-a pus pe urmărit găinile. Ele, fugind prin glod și hârtoape, făceau un tărăboi de numa!

Porcul, hapsân cum îl știi, se vânta prin coteț, căutând ceva de ronțăit.

Iar pisica, o ștrengară, privea totul de pe gard, cu ochii ei șugubeți.

Apoi, Petrică s-a oprit lângă vacă, o babă molcomă, și i-a mângâiat botul.

Atunci, am văzut cum ograda noastră prinde viață, cum animalele-s toate-ntr-o horă.

Și-n ziua aia, Petrică a învățat că fiecare vietate are rostul său, că toate-s parte din povestea noastră, din satul Straja.

No apoi, tare frumos, măi, ascultă de moșica ta, că-i plină ograda de istorisiri!